Ianis Hagi: Mergem în Serbia să câștigăm turneul

Ianis Hagi: Mergem în Serbia să câștigăm turneul
Publicat: 14/04/2014, 19:17

„Chiar dacă mergem cu trenul, cu autocarul sau cu avionul, pentru mine nu contează, mergem să dăm tot ce putem și să câștigăm fiecare meci. Îmbrac tricoul României, este ceva ce mă onorează și primul obiectiv este să ducem România la Campionatul European de juniori. Orice adversar trebuie tratat corect, serios, vreau să câștigăm toate meciurile, să câștigăm turneul, așa sunt eu învățat și educat”, a spus Hagi.

După ce Florin Răducioiu a afirmat că Ianis Hagi poate juca oricând în Liga I, mijlocașul a răspuns: „Mulțumesc pentru aprecierile antrenorului Florin Răducioiu, care înțeleg că mă vede oricând în Liga 1, însă nu mă grăbesc, voi debuta când consideră antrenorii mei. La aprecieri trebuie să răspund cu ce fac pe teren, acolo contează.”

Fundașul Virgil Ghiță a menționat că un avantaj al turneului din Serbia e reprezentat de faptul că România va întâlni reprezentativa Cehiei, care va fi adversar și în campanie de calificare la turneul final al Campionatului European. „Este un turneu important, mai ales că întâlnim și Cehia, o adversară din campania de calificare. De la orice turneu învățăm lucruri noi, iar la vârsta asta este ceea ce contează cel mai mult”, a adăugat Ghiță.

Programul complet al selecționatei U16 la turneul de dezvoltare organizat de UEFA la Belgrad este următorul: România – Cehia (17 aprilie, ora 15.00), România – Bulgaria (18 aprilie, ora 15.00) și Serbia – România (20 aprilie, ora 13.00).

Florin Răducioiu a convocat 20 de jucători pentru acest turneu: portari – Ionuț Poiană (Steaua), Cosmin Durbozoancă (Academia Hagi), Sebastian Mara (Atletico Arad); fundași – Vlad Gîsa (Dinamo), Virgil Ghiță (Academia Hagi), Arian Fridrich Harald (Politehnica Timisoara), Szabolcs Kilyen (Academia Hagi), Radu Motreanu (Politehnica Timisoara), Tiberiu Căpușă (Academia Hagi); mijlocași – Răzvan Oaidă (Atletico Arad), Valentin Costache (CSS 2), Ionuț Tănase (Atletico Arad), Mihai Rareș (FC Brasov), Vlad Mihalcea (FC Brasov), Andrei Ciobanu (Academia Hagi), Ionuț Grecu (Academia Hagi), Ianis Hagi (Academia Hagi), Sebastian Velcotă (Politehnica Timisoara); atacanți – Florinel Coman (Academia Hagi), Adrian Petre (Atletico Arad).

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...